Forum Medical - sfaturi medicale online

Versiunea integrală: Tabigatran Etexilat
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Terapie revolutionara in cardiologie
Miercuri, 23 Septembrie 2009
Romania Libera
Dupa 50 de ani de cercetari, o noua terapie anticoagulanta se afla la dispozitia pacientilor care sufera de fibrilatie atriala. Noul medicament Tabigatran Etexilat in doua variante poate fi utilizat in tratamentul anticoagulant - transmite Agerpres. Prof. dr. Dragos Vinereanu, seful Clinicii de cardiologie din Spitalul Universitar de Urgenta, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca acest medicament este extrem de important.

Cu prilejul prezentarii studiului RE-LY, in
cadrul celui de-al 48-lea Congres National de Cardiologie, s-a reliefat ca acest studiu este cel mai amplu in fibrilatia atriala, inroland 18.113 pacienti din 44 de tari, Romania participand cu 44 de pacienti din trei centre. Rezultatele prezentate au aratat ca noul medicament administrat pacientilor cu fibrilatie atriala reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral si de embolism sistemic cu 34%, comparativ cu tratamentul clasic, fara a creste riscul de producere a sangerarilor majore. Rezultate importante au fost obtinute si in privinta obiectivelor secundare importante cum ar
fi reducerea mortalitatii de cauza vasculara si reducerea semnificativa a accidentului vascular cerebral hemoragic.

"Studiul RE-LY reprezinta un moment istoric in cardiologie din mai multe motive: in primul rand, este cel mai mare studiu realizat vreodata in fibrilatia atriala; in al doilea rand, demonstreaza ca un medicament anticoagulant poate fi mai eficient decat warfarina si, in acelasi timp, mai sigur. Deschide o noua linie terapeutica in cardiologie si anume cea a anticoagulantelor orale, care nu au nevoie de monitorizarea prin analize de laborator", a subliniat prof. dr. Dragos Vinereanu.

Anual, pana la trei milioane de oameni din intreaga lume sufera de accident vascular cerebral din cauza fibrilatiei atriale cu prognostic in special sever sau debilitant, dintre care jumatate mor in mai putin de un an. Fibrilatia atriala este cea mai frecventa tulburare a ritmului cardiac, afectand 1% din populatia totala din tara noastra, insa crescand pana la 10% la pacientii peste 80 de ani, a precizat prof. Vinereanu. El a adaugat ca aceasta noua terapie doboara un record vechi de mai bine de 50 de ani si anume utilizarea anticoagulantelor orale de tipul warfarinei in cardiologie.

Prin aceasta noua terapie, dispar o serie de neajunsuri legate de utilizarea acestora cum ar fi interactiunile cu alimentatia, cu alte medicamente, necesitatea recoltarii lunare a analizelor, necesitatea ajustarii permanente a dozelor, a subliniat prof. Vinereanu. Medicamentul va fi disponibil, probabil, si in Romania, in cursul anului viitor dupa ce va fi aprobat de Agentia Europeana a Medicamentului.
E adevarat, eu am auzit despre acest medicament tot in cadrul Congresului National de Cardiologie de anul acesta, prezentarea fiind facuta de Prof. P. Vardas, presedintele Asociatiei Europene de Ritmologie si, intradevar, se pare ca acest medicament reprezinta un pas inainte in tratamentul mai eficient si cu riscuri mai scazute al fibrilatiei atriale.
URL de referinţă