Forum Medical - sfaturi medicale online

Versiunea integrală: VASE DE SINGE ARTIFICIALE
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Un grup de cercetatori americani a realizat prin mijloace bioingineresti vase de singe artificiale, utilizabile la diverse interventii chirurgicale. Vasul artificial nu este rejectat de organism, se conserva timp indelungat si, in caz de nevoie, este rapid implantabil.

Chirurgii practica de ani de zile asa-numitele operatii de bypass, cind vase de singe blocate sau afectate pe anumite portiuni (mai ales arterele coronariene) sint inlocuite cu vase sanatoase, prelevate din alte parti ale pacientului (cu predilectie din coapsa). Metoda are insa destule inconveniente: nu totdeauna se gaseste vasul cel mai potrivit pentru transplant, operatia de scoatere comporta riscuri in plus, vindecarea este mai anevoioasa, creste riscul de infectie postoperatorie.

Cercetatorii de la Grupul de Medicina Reconstructiva Humacyte au reusit prin metode bioingineresti sa creeze vase sanguine artificiale, corespunzatoare intru totul nevoilor chirurgicale. Vasele sint rezistente, flexibile, indelung conservabile si nu prezinta pericol de rejectie – afirma Shannon Dahl, conducatorul grupului.

Ca suport tubular pentru vas s-a folosit o retea de polimer biodegradabil (asemantor cu suturile resorbabile), pe care s-au cultivat celule prelevate din muschi umani netezi. Aceste celule produc colagen si alte tipuri de molecule care, impreuna, realizeaza o asa-numita matrice extracelulara. In citeva saptamini, scheletul de polimer se resoarbe si ramine vasul sanguin complet format. Ca ultim pas, cercetatorii au indepartat din vasul format celulele de muschi netezi, anihilind astfel pericolul rejectarii postoperatorii. Vasele pot fi conservate chiar si un an, intr-o simpla solutie salina, pastrindu-si toate calitatile initiale.

Cercetatorii au experimentat deja vasele artificiale, realizind interventii de bypass artero-venos(legatura dintre o artera si o vena) pe animale mari (paviani si ciini). Metode asemanatoare se folosesc la pacientii cu insuficienta renala , in momentul dializei. Ei au demonstrat ca vasele artificiale au permis reluarea totala a fluxului sanguin si chiar si dupa 6 luni erau fara urme de depuneri, fibroze sau ingrosari.

Rezultatele publicate in revista de profil Science Translational Medicine certifica faptul ca vasele sanguine artificiale sint adecvate pentru uz uman, iar conform comunicatului Grupului Humacyte,probele de implanturi incep curind si in clinicile umane.

Sursa: MTI (Agentia Ungara de Presa)
URL de referinţă