Forum Medical - sfaturi medicale online

Versiunea integrală: Perceptia culorilor
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Definiţii şi explicaţii la percepţia culorilor: mecanisme, anomalii şi tipuri de discromatopsii

Considerente generale legate de perceptia culorii.
Probabil ştiţi că lumina albă este compusă dintr-un întreg spectru de culori, vizibile de exemplu când e descompusă printr-o prismă. Elementele chimice au diferite spectre de absorbţie ale radiaţiilor electro-magnetice, astfel, dacă un obiect absoarbe albastru, verde şi galben, acesta va părea roşu daca e privit la lumină albă. Acesta este principiul general al aparenţei culorii: lumina cade pe un obiect, acesta absoarbe anumite parţi din spectru, iar restul e reflectat. Partea reflectată este ceea ce numim culoarea obiectului. La obiectele care emit lumină (lanternă, soare, etc) mecanismul este diferit, culoarea e dată de tipul elementlor chimice care emit fotonii.

Mecanismul percepţiei culorii la om.
La om, retina conţine două tipuri de celule sensibile la lumină: bastonaşe, active în special în lumină redusă (ex: noaptea) şi conuri, active în lumină obişnuită (ex: ziua). În mod normal, există trei tipuri de celule con, fiecare conţinând un pigment diferit. Conurile sunt activate când pigmenţii absorb lumină. Spectrul de absorbţie al pigmenţilor diferă, unul are sensibilitatea maximă la lungimi de undă scurte, unul la medii, şi unul la lungi (maximul sensibilităţii este în albastru, verde gălbui şi galben). Spectrul de absorbţie al fiecărui tip de celule din cele trei acoperă o mare parte din spectrul vizibil, nu strict albastrul, verdele şi roşul. De fapt, percepţia normală a culorilor depinde de suprapunerea spectrelor de absorbţie ale celor trei, astfel încât creierul poate să compare semnalele primite de la cel puţin două tipuri de celule şi astfel să determine atât culoarea cât şi intensitatea luminii.

Anomalii ale percepţiei culorilor.
* Discromatopsie – deficienţă de vedere a culorilor, care se manifestă prin incapacitatea de a percepe diferenţele dintre unele sau toate culorile (exceptând alb, negru şi nuanţe de gri) pe care alţi oameni le pot vedea, în special nuanţe de roşu şi verde.
In engleză se numeste color blindness, termen generic care acoperă toată gama de deficienţe, inclusiv daltonismul. În vorbirea de zi cu zi, termenii sunt folosiţi interschimbabil, atat color blindness şi daltonism în engleză, cât şi discromatie/discromatopsie şi daltonism în română.

* Deutanomalie – sensibilitate deplasată parţial dinspre verde spre roşu a receptorilor sensibili la lumina verde (cea mai întâlnită, > 5% din bărbaţi).

* Protanomalie – sensibilitate deplasată parţial dinspre roşu spre verde a receptorilor sensibili la lumina roşie.

* Tritanomalie – sensibilitate deplasată parţial spre verde a receptorilor sensibili la lumina albastră

* Deutanopie – verdele e perceput ca roşu (domeniul de sensibilitate al receptorilor Deuteros e suprapus peste cel al receptorilor Protos) sau receptorii nu există sau nu funcţionează deloc.

* Protanopie – roşul e perceput ca verde (domeniul de sensibilitate al receptorilor Protos e suprapus peste cel al receptorilor Deuteros) sau receptorii nu există sau nu funcţionează deloc.

* Tritanopie – albastrul e perceput (probabil) ca verde sau receptorii nu există sau nu funcţionează deloc.

* Acromatie/monocromatie – nu sunt percepute culori deloc, decât alb, negru şi combinaţii ale celor două (diferite nuanţe de gri).
URL de referinţă